azi, azi, azi
aici
acum
incoace...incolo
majoritatea oamenilor la care tin parasesc orasul.
adevarul e ca as fi singura peste tot, macar aici pot sa ma pierd printre strazi, copaci si dimineti.
intr-o zi am sa ma transform intr-un copac, nu stiu inca daca sa fie tei, castan sau platin...poate ar trebui sa fie o salcie.
zana nu sunt, nici pomeneala. nu am nici urma de praf magic in buzunare si nici nu cred ca am avut vreodata. macar asa pot sa ma transform intr-un fort de zane. nunu, orfelinat pentru zanele orfane, care se pripasesc pe aici in anul lor sabatic pe care-l iau cand vor sa cunoasca lumea. unele, au sa ramane pe aici o vreme iar eu am sa ma umplu de ghirlande de flori.
azi am intrat intr-o biserica.nu am mai facut asta de vreo mie de ani caci zanele au tendinte pagane.
tineam cristalul in mana...si m-am rugat, desi nu mai stiam cum sa fac asta...(m-am rugat pentru lumina din tine)

a inflorit iar salcamul din fata geamului, mi s-ar fi parut firesc daca anul acesta ar fi luat o pauza.
in oras a plouat iar taxiul facea miscari bruste printre ramasitele picaturilor de ploaie.
grilajul liftului pulsa, padabing-padabum si noi o luam in ordinea opusa scurgerii timpului caci este mai natural.
genunchii erau prosti, mecanism idiot si tremurator, de-ai fi zis ca sunt mai vechi decat rotitele ruginite ale liftului.
si pentru o clipa lunga, atunci da, inainte si nu dupa, defapt nici inainte si nici dupa, ci pe undeva printre...nu mi-a mai fost atat de frica...

la ora asta copiii isi strang pernele in brate si-si dorm somnul de ploaie si salcami.

totul a amutit.