running up that hill

cand eram mai mica aveam intotdeauna un pix turcoaz. era un fel de tabiet, de semnatura personala, pentru ca intotdeauna pixurile turcoaz avea acel je no sais quoi.
....
am trenul la 2 si ceva, vad iar unul dintre acele pixuri pe birou. mi se insinueaza scandalos ca o femeie ieftina si beata dar am sa-l las aici, le fel ca pe femeia ieftina pe care nu iei cu tine intr-una din seri inabusitor de obscene de vara.
ramane aici, eu plec...si asta e un act de sfidare!:)

once i wanted to be the greatest

infrigurarea asta ce m-a patruns adanc o recunosc.
mi-o amintesc
o prevestesc ca vestile rele
si tocmai pentru ca stiu ce urmeaza ar trebui sa grabesc placarile, sa sun toate alarmele si anunt plecarile tuturor trenurile inca neinventate pana nu e prea tarziu.
atunci, stiu ca as simti si poate ar durea putin.
it should be ok to run away and never look back

azi

ce ciudata e nestatornicia sentimentelor mele.
nici nu stiu daca ar trebui sa ma mai cred.