erau diminetile acelea de toamna, erau si dupa-amiezele de lumina alba, cruda si laptoasa.
mi-e dor de tine dar nu iti suport prezenta reala si nici slabiciunea din ea.
cum spuneam de atatea ori, raul e interior si nu exterior, cand nu-l vom mai proiecta pe ceilalti va fi mai bine.
nu-ti suport nici urmele de saliva pe care mi le lasi pe alunite, buric sau gat si nici transpiratia de pe mana atunci cand ma treci strada. fluidele tale sunt pline frica de a trai si regretul ca ai gresit. cand le percep ma umilesc pana si pe mine, imi dau fiori de rece iar mie mi-e cald si bine din cauza luminii albe.
as vrea sa ai curaj sa faci ce vrei.
eu doar zambesc somnolent si lumina e in continuare alba si cruda.