care este realitatea mea acum, la 2:49 in noapte?
painea prajita cu dulceata de caise.
e dulceaga, ma furnica pe limba, iar de existenta altor fenomene metafizice ma indoiesc cu seninatate.

toate noptile cu ploi care mi s-au scurs prin piele.
nopti de sfarsit de toamna, cu orbecaieli pe calea victoriei.
nopti de musoni primavaratici in care inca mai asteptam cu infrigurare.
noaptea goala de vara, cu hainele pline de apa...cand inca as mai vrea sa astept.
picurii nesfarsiti din ploaia din mine formeaza acum musonul in india.
antimpul meu ploios, anotimpul sec si arid din ceilalti.
si simt ca au trecut atatea sezoane incat nu as mai putea vorbi cu tine pentru ca nu stiu cine esti...si mai ales nu stiu cine sunt.
nu am putut sa mai scriu pentru ca mi-era groaza ca ai sa citesti tot si nu meritai sa intelegi ca tot haosul din tine l-ai transferat in mine.
acum nu mai conteaza nici daca citesti, nici daca nu citesti..si nici nu scriu pentru tine si nici nu scriu pentu mine.
nu stiu ce fac aici.
fac un mare nimic, ca mai-mereu.

nu stiu de unde sa incep pentru ca nu stiu daca am sfarsit-o.
se incheia totusi un moment. si nici unii dintre noi nu avea sa-l mai traiasca vreodata.
am crescut, am mai murit putin, golul e mai mare sau mai mic, in functie de umbra copacilor de pe marginea drumurilr, dar e tot gol.
orice as face, oricare alte maini m-ar atinge, ramai ancorat ca o supra-constiinta in toti fractalii din mine.
nu pot sa scriu, ma umplu de furie si de frica si viitorul nu mi-l mai citesc la mai mult de 2 ore distanta.