arc de cerc

la stiri
in ziare
in autobuze, tramvaie si saloane de coafura ar fi trebuit sa vuiasca un singur lucru.
oare nu ar fi fost asta un fenomen demn de luat in seama?
nu de mult timp, pe cerul patriei noastre a inceput sa se manifeste un fenomen optico-iluzionist ciudat,luand forma unui curcubeu care se intinde intre doua puncte indepartate ale hartii.
cei care il vad sunt cutremurati de intensitatea culorilor, cei care il simt, aaaaaaaa, aici e alta poveste, caci nici unul dintre cei doi nu stie care e originea si care e capatul, fantana de lumina sau oala cu aur.
pe arcul lor colorat de cer sunt lichefiate concav toate luminile lumilor. e acel du-te vino, bivalenta dupa care toti ceilalti, profanii, tanjesc.
o singura intrebare pluteste acum in aer; cum o s-arate cerul la intersectia punctelor?(caci stim sigur ca ei gasesc aceasta distanta cel putin suparatoare)

cutii, cutiute

cand vine toamna, soarele pierde cel mai mult.
si tu pierzi. lasi in vara o isterie de imagini colorate si rasete si oameni cu praf auriu de lumini ancorat in piele.
o sa ma scufund in iarna ca intr-un fular in care a ramas parfumul de anul trecut.
din cand in cand imi mai curge si nasul si pur si simplu nu-mi place sa ma trezesc asa de dimineata.
ma gandeam sa-mi iau intr-o cutie de palarii cateva haine sumare, ca palarii imi cumpar de acolo, si sa plec intr-o loc insorit, desi mie nu-mi place sa ma rosesc de la soare.
oricum ar fi, sa ma intorc pe aici prin primavara asa si sa-i surprind pe cei care mai (ma) tin minte, sarind dintr-o cutie muzicala de asta data, ca un clovn nebun cu parul rosu.

intervalele nu mai sunt coerente. stim ca atomii se plimba haotic, urmand legi cuantice necunoscute si totusi creeaza ceva, e ceva de capul lor.
de-al meu nu prea stiu daca e. adica, dupa reteta lor, si eu urmez legi haotice, dar parca preaaa nu se prinde nimic. mai bine as glazura totul ca pe un tort si l-am mai pune in cuptor vreo 15 min.
haide, haide, cine alege glazura?
lumeaaa asta, io nu prea stiu ce sa zic despre dansa.

de acolo, din spatele oglinzii, lucrurile invata sa aiba rabdare.

bârrrrr

pentru ca a reinceput frigul, mi-am amintit de o alta zi in frig, pentru ca, pentru ca asa merge mintea, hala-n dala.
umblam aristocratic si aproape miop cu caciulita de blana neagra trasa pe urechi. mi se parea firesc sa imi scrantesc glezna dreapta incaltata in botine scurte negre pentru ca paseam tacticos pe gheata.
am pasit tacticos o zi intreaga si am cumparat pompoane si baloane, caramele si perdele, esente si valente si cine mai stie ce alte minuni.
l-am asteptat.
seara, a aparut cu nasul rosu ca un ren si m-a iubit.
nah, mi-am reamintit ca sa-mi reamintesc si eu ceva frumos de frig.

Leben

m-am trezit in toamna.
valuri textile pufoase si urmele unui soare caldut aproape ca imi aduc un comfort epidermic.
copacii incep exfolierea gratioasa a fasitelor de aur, eu tot nu pot sa exfoliez furtunile.
aproape intotdeauna e la fel, exceptand sclipirile, pe care acum le percep din ce in ce mai greu.

sub ciuperca nu plooa, nu era nici soare, nici frig si nici timp
spatiul se strecura curbiliniu si colorat (curbiliniu si colorat=curcubeic?!)
si cum se strecura el asa, nu prin doi ci prin unu, ma trezeam cu o gramada de revelatii nastrusnice pe care nu stiam in ce buzunar sa le mai dosesc.
ce te faci cu oamenii astia care stramba din nas cand in sfarsit le mai rostesti?
eu i-as baga si pe ei intr-un buzunar, si apoi in centrifuga de la masina de spalat. sa-i roteasca-clateasca bine-bine si inca-un strop de bine.
soarele misca lalele false din tablou. defapt soarele nu mai era demult, da' lalelele se miscau feminin si dansau ca niste aproape-curve.
'eu nu sunt corpul meu', mai zicea o oarecare voce. asa o fi, cine sunt eu sa-l contrazic?

nu ma urc ca bitza ca eu port rochitza

era o seara laptoasa si toata lumea pedala.
defapt, lumea era un joc de spite iar coloana sonora era clinchet de bicicleta.

cu totii eram vanatori de momente magice. aproape ca un dicteu automat al suprarealistilor, haituiam miraculosul din banal, din monoton. il extrageam cu clesti de diamant si ii storceam sevele direct pe limba.
de la un timp ne-am dat cu totii seama ca miraculosul se lasa mai greu extras.cresteam cantitatea, intensitatea dar efectul nu se mai lasa asa usor simtit.
miraculosul asta nu ne mai ajungea!
intr-o dimineata ne plimbam agale, asa cum obisnuiam, asteptand sa ne primim doza de magie. pe strazi era plin de batrani. sentimentul de batranete, de renuntare si de senilitate era coplesitor. daca ne-am fi luat dupa o estetica a uratului ar fi fost inca minunat, caci ar fi fost grotesc. dar nu, erau doar decrepiti, cu figuri pierdute in vremuri cand inca mai aveau idealuri, pielea intinsa si perechi mai bune de pantofi.
nu ma induiosau cu nimic, era revoltatoare senilitatea lor si jur ca m-am simtit un pui de sartre.
banalitatea si compromisul ucid spiritul. daca e asa, prefer sa fiu eu manifestul!
ceea ce ma sperie e ca, pana si eu uit...pana si eu il aud ticaind.

dada, sa ploo!

am asteptat ploaia asta ca un agricultor medieval care in plina seceta,de un numar nesfarsit de zile dansa si se ruga la toti zeii pagani fara succes!
e asa de cald incat picaturile se vaporireaza inainte sa atinga pamantul, perdeaua fina pe care o construiesc reflecta lumina in tot felul de feluri.
si e minunat!:)

ciresele stralucesc singulare in coaja lor.
vanitos isi perpelesc culoarea.
decadent te fac sa musti
iar culorile, senzatiile si creatiile.
uneori stralucesti si tu singular precum ciresele.
ce e singular ma intrebi?
diferenta de la ordinar la extraordinar.(fâl fâl)
foloseste-ti culorile si traseaza-ti radacinile.
deseneaza-ti copacul si poate ai sa pricepi.
nu e nimic decat tu si tu esti creatia. hai sa nu o mai starpim.
i am the creator!
.......
daca ti-e greu si nasol sa-ti gasesti un scop inseamna ca esti ca mine.
lumina si zambesti graiesti jubilezi creezi si te faci muz(a)
cladesti si ceilalti se inspira
chicotesti si ceilalti respira
ai culori si restul fuzioneaza cu ele
du-te vino! (de la mine pan' la tine)
roooar....roaaar

the wierd lovemakers

cateodata, iti ia putin mai mult timp sa-ti dai seama ca timpul pe care il considerai potrivit pentru asta, a trecut pe langa tine.
imi dau seama ca momentul in care s-a sfarsit a fost in acea prima zi cu soare, in care avionul a decolat la apus.
restul, au fost doar o adunatura de ps-uri.

umbla vorba ca

ei, barbatii, lasa la ea tot felul de lucruri mici. o pereche de pantaloni cu carouri, o carte cu copertile negre de kafka, un ceas cu 3 minute inainte sau in urma, in functie de timpul din ei.
ii mai muta si patul cu 3 pana la 9 grade spre stanga sau dreapta. uneori o categorisesc cu o urma de dinti pe sanul drept si de cele mai multe ori primeste un gol, un gol impachetat frumos in milioane de hartii colorate cu fundite.
se zice ca ea ii schilodeste moral, c-un plan structurat, bine-gandit si bine-intrepretat (doar demoisella cu pricina dorise sa se faca actrita), ca e un criminal in serie si o pisica-sirena fara scrupule care-i face pe sarmanii cu duhul sa nasca pasiuni pentru ea.
se zic multe, se stiu putine.
ea stie ca a obosit teribil, s-atunci dupa ce-i impinge pe toti afara din camera cu draperii cu dungi, adoarme intr-un somn fellinesc si spera ca poate dimineata se trezeste simtindu-se mai bine.(dar noi din surse sigure, stim precis ca nu-i asa)

cea mai frumoasa zi

seara, in fata teatrului ma astepta cu soarele la locul sau.
cand mi-am lasat o clipa capul pe umarul drept mi s-a parut ca ma bronzez brusc.
pe strazi mari si mici, pe alei si pe la un vernisaj am zambit mult si am zis prostii.
soarele a apus in gara de nord, dimineata urma sa rasara in alta parte.
garile sunt foarte potrivite pentru astfel de momente. mi-a strigat aproape odata cu alarma plecarii :'ma intorc in doo saptamani!'
am jubilat teribil inauntru si am zambit vanitos inafara.
curios, intotdeauna unul dintre noi pleaca.
dimineata, mi-am luat lalele si lacramioare. ridurile batranei florarease din fata operei mi-au strecurat un mic fior.
in metrou, un baietel mic tinea in brate o pisica si mai mica ce se agata la fiecare curba a traseului de tricoul lui rosu.
am jubilat iar, jubilez de aseara incontinuu, si nu vreau sa fiu formata din altceva decat culori, senzatii si inceputul de vara din mine si el.(si cu toate ca stiu ca vara nu dureaza niciodata prea mult refuz sa ma opresc din jubilat)
no one is gonna loose their soul.

ecuatia de seara

hai sa legam punti de curcubeu, curcubei chiar, ca sa fie mai multi.intre mine si tine, intre tine si mine, sa fie o reciprocitate cu jocuri de culori-fractali, asa cum am reusit in acele rare momente pretioase.
sa legam ceva ce nu am mai legat vreodata si sa traim ceva ce nimeni nu a mai trait pana acum.
poate sa ti se faca dor de o senzatie pe care nu o cunosti?
numai daca ti-o imaginezi destul de vivid.
in seara asta, dupa o lunga discutie psihoanalitica nu am ajuns practic la nici o concluzie, decat aceea ca...aceea ca, inca mai vreau sa cred in providente.
si poate cred...poate poate poate...

suuuuunt vaaaanzatoooare de plaaaceeeeri

L’après-midi si un brat de lalele rosii.(cand ai lalele iti vine sa canti toata ziua lalalaaa)
si mergand prin dupa-masa tarzie si pe strada luminata de soare caldutz si auriu ma gandeam ca as fi teribila daca as striga de nicaieri:
'laleleeeee, avem laleleeeee!haida domnu' la laleleeee!
va vand placeri, pe bune, vi le vand la pret cinstit. piata neagra de lalele rosii.
necunoscutule, e o onoare/oroare sa te cunosc.(dupa cazul necunoscutului évidemment)'

si el zice simplu 'te iubesc' sau alta siroposenie de genul.

tie de cine ti-e dor intr-o seara ca 'azi'?

in serile ca asta, cand nu era nimic special de facut as fi mers la el. si seara ar fi devenit speciala prin simplitattea ei.
pe armeneasca la nr 28, adormeam deseori cu buzele pe soarele de pe umarul drept. stii ce cred? eu stiu aproape sigur ca iarna ar mai fi durat putin daca soarele nu se muta de pe armeneasca 28, umarul drept.
'dada, asta a fost cea mai lunga iarna a mea! dar a ta?'
e primavara, soarele s-a mutat prin orizonturi. e evident ca si umarul a plecat din armeneasca.
'stii ce mai ai de facut?'
e timpul sa recunoasteam ca ai fost si tu indragostita odata.
(asta e un apus de primavara pe care nu vroiam sa il prind prea curand.in aceste conditii,iti jur ca as fi preferat o mie de ani de iarna)....:)

cel mai mare impostor

nu crezi, nu simti...esti si tu pe acolo, prin cerc.
cercul are raza relatv mica si relativ mare.
hai sa nu o raportam la nimic, in fond la nimic ne raportam si noi.
taci din gura, doar(e) gura care rade fara tine.
sa stii ca-i de prisos pentru ca asa vriauaua eu!
si ziua asta e mai scurta evident de cand e mai lunga.
daca iesi din ou, poate primesti un cadou, dar numai cu-mprumt ca dupa se confissssssca.poate chiar de catre fisc.
'ti s-a stricat mecanismul, adica ceasul', zice el
'nunu, mi s-a stricat timpul, adica eu', zice'eu'.
'te-as vedea vineri seara, da parca nu pe tine 'asta'...stii tu, pe celalalt tu.'
fuga la joaca, in caleidoscop(poate gasesti pe acolo un scop) !

what happened?
life, that's always what happens...

art of whoever it concernes

zile
nopti
ninsorile
nepermanenta

the fall

imi dau seama ca e al doilea inceput de primavara pe care il petrec in orasul ala. imi dau seama de un milion de lucruri si totusi nu stiu nimic.
simteam caderea..schimbarile
si mi se rascolea miezul cand ma gandeam ca nu el urma sa fie totusi capatul de linie.
trebuie sa recunosc ca mi-ar fi placut.
ma plesneste peste cap un flux teribil de ganduri si ma gandesc la toate cele 360 de directii in care imi sunt dispersate radacinile si esentele.
toata lumea tre sa cada de un miliard de ori, pana cand gaseste radacina.
i truly am drifting away.

cand ti-e iarna si ti-e bine

Orasul e ingropat sub milioane si milioane de fractali inghetati si derutati
masini-iglu
tramvaie-sanie
alunec usor prin noapte si viscol pe-un drum din care nu recunosc nimic.
alunecam pana sub aceeasi plapuma si ramanem acolo o vreme.
aici e cald si de tine imi place.
:)

seara...

crezzzzzZZZzzzzi
ca daca iti lipesti capul de geam o sa ti se limpezeasca gandurile?
(s-o crezi tu, mai degraba ti se abureste geamul!)
si nu te mai schimonosi atat!

dimineata

m-am trezit azi cu senzatia ca pot sa fac gesturi ample.
sa zambesc calm, vanitos si grandios...sa ma misc incet si sa mananc prajituri cu frisca si vanilie.

corespondenta

oamenii au nevoie de muze
si muzele au nevoie de scuze.

alb-negru (da mai mult alb)

cerul e portocaliu in seara asta, poate de la zapada care cade nevrotic de aproape 4 zile.
nu-i nimic ne facem si noi nevrotici
si incetiniti, dadadada incetiniti cu incetinitorul.
asadar, azi e portocaliu.
nimic nu e mai urat decat Orasul in zilele lui gri.
cateodata mi se pare ca-mi fura, imi sustrage pissiceste si mie culorile.
nu vreau sa fiu niciodata gri...da-n seara asta sunt teribil de necolorata...

ieri am fost in cismigiu sa vad lebedele pe ninsoare, ma asteptam la un balet grandios si aproape ca as fi fredonat valse des fleurs.
balta era inghetata si nici urma de lebede,
nici albe
nici negre
nici roz, violet sau verde nastrusnic
adica, iarna ingheta lebedele in lac saaau lacul ingheta in lebede?
sa reflectam la asta!

pelicular

jubilam definitiv derizoriu.
ar fi trebuit inteles pana acum ca situatia creeaza doar un film usor iluzoriu.

zoom in. zoom out.

afara pare frig si eu n-am loc in casa..pe de alta parte ma inghite geaca maro daca o imbrac.
ma micsorez, nu mai am chef sa scriu si m-as plimba pana pe armeneasca..
la numarul 28, sa zicem...
azi, corona are gust de ceata
si tot azi, sosetele mi se par abuzive.