intr-o dimineata a deschis ochii si a inceput sa se incarce cu peisajul care se derula in fata: strazi pietruite, copii in uniforme care mergeau spre scoala, bunici la cumparaturi de verdeturi chiar si turle de biserici.
uitandu-se mai bine si-a dat seama ca patul ii fusese dizlocat din camera de cu seara si se afla acum exact in strada, sprijinit de fresca unei cladiri in stil germanic.
tot peisajul ce se derula era despartit de o cortina mare rosie, aparuta si ea de nicaieri.
prin despartitura cortinei: exterior
trage cortina: interior
exterior-interior
exterior-interior
.....
o actiune mecanica pe care a savarsit-o de mai multe ori. batranii cu verdeturi se uitau deja mirati." De unde a mai aparut si aratarea in starie de noapte care trage cortina peste un pat exterior?"
a sunat la usa casei de-al carui perete ii era lipit patul. a sunat luuung, i-a deschis o servitoare care i-a spus in germana: 'Die Besitzer sind nicht. Komm nach am Dämmerung'
S-a intors, a tras cortina, s-a pus in pat si si-a propus sa nu se mai opresca din plans pana la apus.

azi pare prima zi de vara, pare frumos si cred ca multi oamneni zambesc pe strazi.
in ultimele zile am iesit mult, mult, ca sa gandesc mai putin.
un alt eu vorbeste, uneori rade, se comporta normal in parametrii sociali, cunoaste multe persoane noi si colorate ale caror nume nu o sa si-l mai aminteasca vreodata.
'ce frumoasa esti, ce rochie frumoasa ai, as vrea sa te sarut pe gat'
ce, cine, cine e fata asta la care se inghesuie cinci magari la zambet?
sunt un sociopat sociabil.
inauntru, nu e nimic. totul a inghetat intr-un moment indepartat din timp, un hypermoment, un moment continuu cu flash back-uri care pulseaza constant.
cineva a furat toate sursele de lumina, becuri, chibrite, lumanari si licurici. astept doar sa treaca timp, frecvente, batai de inima, sa trec eu..in alta parte, oriunde altundeva decat acum.
corpul meu simte diviziunea dintre fatete.
intorcand-ma dimineata acasa pe strazile pustii, in taxiul inundat de lumina, corpul meu isi striga revolta. niciodata nu s-a mai revoltat in asa masura.
capul imi pulsa, mainile imi erau reci si nu mai puteam vorbi. mi s-a facut atat de frica incat atunci cand s-a oprit la stop am vrut sa cobor in fuga pe tot felul de strazi pe care nu le mai recunosteam. capul imi pulsa ingrozitor ca si cum spiritul, energia care mai ramasese vroia sa se mute in alt recipient.
nu stiu cum am ajuns acasa.
m-am intins pe podea si cred ca am lesinat, imaginea a fost iarasi alba, anticorporala,albul acela de care mi-e atat de frica. a fost ca atunci, data trecuta, cand albul mi-a inundat tot orizontul si culorile lui kundalini au iesit rand pe rand din mine. cred ca nu am mai scris niciodata despre asta pentru ca m-am speriat ingrozitor.
'corpul meu nu e corpul meu iar eu nu sunt eu, forma e nimic iar nimicul e forma'
da data asta insa a fost si mai rau. dupa cateva ore, imaginea a revenit. camera era inundata de lumina iar eu eram inundata de groaza.

furii inabusite

locuiam intr-un oras alb in reconstructie, cu parcuri si lacuri artificiale.
coloanele albe de marmura coborau adanc in lacuri. copiii se scaldau zilnic acolo.
calcau pe prima treapa alba care se derula apoi inspre adancimi. cand oboseau se odihneau pe capiteluri de coloane scufundate de izbeliste prin ape. sa inoate bine era o necesitate caci lacurile nu aveau sfarsit. unii mureau, ii culegeau cu plase pentru fluturi.
prin oras,ne plimbam pe barne de lemn inguste.
deasupra, se reconturau in inaltime cladirile.
barnele de lemn erau asezate peste gaurile intunecate ale trecutului, mai intrezareai uneori cate un craniu de elefant.
intr-o seara am prins pe marginea unui lac un licurici.
l-am pus intr-un borcan cu gura in jos.
dimineata, m-am trezit gandind: 'nenorocitul! mi-a ros din piele pana la suflet.'
dar n-am zis-o.

e amuzant cum oamenii ajung sa creada ca a se simti mizerabil e defapt starea normala.