nu stiu de unde sa incep pentru ca nu stiu daca am sfarsit-o.
se incheia totusi un moment. si nici unii dintre noi nu avea sa-l mai traiasca vreodata.
am crescut, am mai murit putin, golul e mai mare sau mai mic, in functie de umbra copacilor de pe marginea drumurilr, dar e tot gol.
orice as face, oricare alte maini m-ar atinge, ramai ancorat ca o supra-constiinta in toti fractalii din mine.
nu pot sa scriu, ma umplu de furie si de frica si viitorul nu mi-l mai citesc la mai mult de 2 ore distanta.