trebuie sa fi avut vreo 4 ani si trebuie sa fi fost vara.
ma jucam in fiecare zi in fata blocului, jocuri cu genunchi juliti si numaratori din 10 in 10.
erau multi copii acolo. la o alta scara erau si doua surori. pe cea mai mica, putin mai mica decat mine o chema maria. tin minte ca maria avea ochii mari si miros de pudra de talc, sau poate asa-mi imaginez acum.
intr-o dimineata am auzit pe afara ca maria a murit. copiii ziceau ca a murit in somn. probabil somnul avea si el gust de lapte si miros de pudra de talc, era somnul cel mai lung si mai profund,de pranz cu aer fierbinte de vara, filtrat de draperiile trase.
la scurt timp m-am mutat de acolo. de-a lungul anilor mi-a amintit franturi din povestea asta dar nu am stiut niciodata daca a fost sau nu real. cred ca mi-am amintit mai mult senzatia de somn fara sfarsit, poate ca am tanjit uneori dupa ea, nici nu stiu.
aburi de pudra, miros de lapte clocotit si somn deplin.
cand esti mic iti tii monstrii in dulap sau sub pat, cand cresti, ei se metamorfozeaza odata cu tine si se aciuiesc in suflet. ies doar in urma unui somn deplin.