care este realitatea mea acum, la 2:49 in noapte?
painea prajita cu dulceata de caise.
e dulceaga, ma furnica pe limba, iar de existenta altor fenomene metafizice ma indoiesc cu seninatate.

toate noptile cu ploi care mi s-au scurs prin piele.
nopti de sfarsit de toamna, cu orbecaieli pe calea victoriei.
nopti de musoni primavaratici in care inca mai asteptam cu infrigurare.
noaptea goala de vara, cu hainele pline de apa...cand inca as mai vrea sa astept.
picurii nesfarsiti din ploaia din mine formeaza acum musonul in india.
antimpul meu ploios, anotimpul sec si arid din ceilalti.
si simt ca au trecut atatea sezoane incat nu as mai putea vorbi cu tine pentru ca nu stiu cine esti...si mai ales nu stiu cine sunt.
nu am putut sa mai scriu pentru ca mi-era groaza ca ai sa citesti tot si nu meritai sa intelegi ca tot haosul din tine l-ai transferat in mine.
acum nu mai conteaza nici daca citesti, nici daca nu citesti..si nici nu scriu pentru tine si nici nu scriu pentu mine.
nu stiu ce fac aici.
fac un mare nimic, ca mai-mereu.

nu stiu de unde sa incep pentru ca nu stiu daca am sfarsit-o.
se incheia totusi un moment. si nici unii dintre noi nu avea sa-l mai traiasca vreodata.
am crescut, am mai murit putin, golul e mai mare sau mai mic, in functie de umbra copacilor de pe marginea drumurilr, dar e tot gol.
orice as face, oricare alte maini m-ar atinge, ramai ancorat ca o supra-constiinta in toti fractalii din mine.
nu pot sa scriu, ma umplu de furie si de frica si viitorul nu mi-l mai citesc la mai mult de 2 ore distanta.

sa ai asteptari e cel mai rau.
furie, frica si in final dezamagire... si toate ti le faci singur.
cand nu mai ai unde sa cobori spui:'spot joc!'
dar daca tot te-ai distrus inevitabil ai sa si renasti, sub o alta forma.
omizile isi impletesc in jur fire de matase.
ultimele fire de lumina pe care le mai detin in buzunar le impletesc intr-un cocon in jurul meu. nu e stralucitor si e urat decorat, au mai rams prea putine fire.
nu stiu cat timp dureaza metamorfoza.
cand ies din cocon am sa iert, tu ai sa uiti.
......
ce ciuda mi-e ca nu mai stiu sa scriu!

azi, azi, azi
aici
acum
incoace...incolo
majoritatea oamenilor la care tin parasesc orasul.
adevarul e ca as fi singura peste tot, macar aici pot sa ma pierd printre strazi, copaci si dimineti.
intr-o zi am sa ma transform intr-un copac, nu stiu inca daca sa fie tei, castan sau platin...poate ar trebui sa fie o salcie.
zana nu sunt, nici pomeneala. nu am nici urma de praf magic in buzunare si nici nu cred ca am avut vreodata. macar asa pot sa ma transform intr-un fort de zane. nunu, orfelinat pentru zanele orfane, care se pripasesc pe aici in anul lor sabatic pe care-l iau cand vor sa cunoasca lumea. unele, au sa ramane pe aici o vreme iar eu am sa ma umplu de ghirlande de flori.
azi am intrat intr-o biserica.nu am mai facut asta de vreo mie de ani caci zanele au tendinte pagane.
tineam cristalul in mana...si m-am rugat, desi nu mai stiam cum sa fac asta...(m-am rugat pentru lumina din tine)

a inflorit iar salcamul din fata geamului, mi s-ar fi parut firesc daca anul acesta ar fi luat o pauza.
in oras a plouat iar taxiul facea miscari bruste printre ramasitele picaturilor de ploaie.
grilajul liftului pulsa, padabing-padabum si noi o luam in ordinea opusa scurgerii timpului caci este mai natural.
genunchii erau prosti, mecanism idiot si tremurator, de-ai fi zis ca sunt mai vechi decat rotitele ruginite ale liftului.
si pentru o clipa lunga, atunci da, inainte si nu dupa, defapt nici inainte si nici dupa, ci pe undeva printre...nu mi-a mai fost atat de frica...

la ora asta copiii isi strang pernele in brate si-si dorm somnul de ploaie si salcami.

totul a amutit.