cu totii eram vanatori de momente magice. aproape ca un dicteu automat al suprarealistilor, haituiam miraculosul din banal, din monoton. il extrageam cu clesti de diamant si ii storceam sevele direct pe limba.
de la un timp ne-am dat cu totii seama ca miraculosul se lasa mai greu extras.cresteam cantitatea, intensitatea dar efectul nu se mai lasa asa usor simtit.
miraculosul asta nu ne mai ajungea!
intr-o dimineata ne plimbam agale, asa cum obisnuiam, asteptand sa ne primim doza de magie. pe strazi era plin de batrani. sentimentul de batranete, de renuntare si de senilitate era coplesitor. daca ne-am fi luat dupa o estetica a uratului ar fi fost inca minunat, caci ar fi fost grotesc. dar nu, erau doar decrepiti, cu figuri pierdute in vremuri cand inca mai aveau idealuri, pielea intinsa si perechi mai bune de pantofi.
nu ma induiosau cu nimic, era revoltatoare senilitatea lor si jur ca m-am simtit un pui de sartre.
banalitatea si compromisul ucid spiritul. daca e asa, prefer sa fiu eu manifestul!
ceea ce ma sperie e ca, pana si eu uit...pana si eu il aud ticaind.

dada, sa ploo!

am asteptat ploaia asta ca un agricultor medieval care in plina seceta,de un numar nesfarsit de zile dansa si se ruga la toti zeii pagani fara succes!
e asa de cald incat picaturile se vaporireaza inainte sa atinga pamantul, perdeaua fina pe care o construiesc reflecta lumina in tot felul de feluri.
si e minunat!:)

ciresele stralucesc singulare in coaja lor.
vanitos isi perpelesc culoarea.
decadent te fac sa musti
iar culorile, senzatiile si creatiile.
uneori stralucesti si tu singular precum ciresele.
ce e singular ma intrebi?
diferenta de la ordinar la extraordinar.(fâl fâl)
foloseste-ti culorile si traseaza-ti radacinile.
deseneaza-ti copacul si poate ai sa pricepi.
nu e nimic decat tu si tu esti creatia. hai sa nu o mai starpim.
i am the creator!
.......
daca ti-e greu si nasol sa-ti gasesti un scop inseamna ca esti ca mine.
lumina si zambesti graiesti jubilezi creezi si te faci muz(a)
cladesti si ceilalti se inspira
chicotesti si ceilalti respira
ai culori si restul fuzioneaza cu ele
du-te vino! (de la mine pan' la tine)
roooar....roaaar

the wierd lovemakers

cateodata, iti ia putin mai mult timp sa-ti dai seama ca timpul pe care il considerai potrivit pentru asta, a trecut pe langa tine.
imi dau seama ca momentul in care s-a sfarsit a fost in acea prima zi cu soare, in care avionul a decolat la apus.
restul, au fost doar o adunatura de ps-uri.

umbla vorba ca

ei, barbatii, lasa la ea tot felul de lucruri mici. o pereche de pantaloni cu carouri, o carte cu copertile negre de kafka, un ceas cu 3 minute inainte sau in urma, in functie de timpul din ei.
ii mai muta si patul cu 3 pana la 9 grade spre stanga sau dreapta. uneori o categorisesc cu o urma de dinti pe sanul drept si de cele mai multe ori primeste un gol, un gol impachetat frumos in milioane de hartii colorate cu fundite.
se zice ca ea ii schilodeste moral, c-un plan structurat, bine-gandit si bine-intrepretat (doar demoisella cu pricina dorise sa se faca actrita), ca e un criminal in serie si o pisica-sirena fara scrupule care-i face pe sarmanii cu duhul sa nasca pasiuni pentru ea.
se zic multe, se stiu putine.
ea stie ca a obosit teribil, s-atunci dupa ce-i impinge pe toti afara din camera cu draperii cu dungi, adoarme intr-un somn fellinesc si spera ca poate dimineata se trezeste simtindu-se mai bine.(dar noi din surse sigure, stim precis ca nu-i asa)

cea mai frumoasa zi

seara, in fata teatrului ma astepta cu soarele la locul sau.
cand mi-am lasat o clipa capul pe umarul drept mi s-a parut ca ma bronzez brusc.
pe strazi mari si mici, pe alei si pe la un vernisaj am zambit mult si am zis prostii.
soarele a apus in gara de nord, dimineata urma sa rasara in alta parte.
garile sunt foarte potrivite pentru astfel de momente. mi-a strigat aproape odata cu alarma plecarii :'ma intorc in doo saptamani!'
am jubilat teribil inauntru si am zambit vanitos inafara.
curios, intotdeauna unul dintre noi pleaca.
dimineata, mi-am luat lalele si lacramioare. ridurile batranei florarease din fata operei mi-au strecurat un mic fior.
in metrou, un baietel mic tinea in brate o pisica si mai mica ce se agata la fiecare curba a traseului de tricoul lui rosu.
am jubilat iar, jubilez de aseara incontinuu, si nu vreau sa fiu formata din altceva decat culori, senzatii si inceputul de vara din mine si el.(si cu toate ca stiu ca vara nu dureaza niciodata prea mult refuz sa ma opresc din jubilat)
no one is gonna loose their soul.

ecuatia de seara

hai sa legam punti de curcubeu, curcubei chiar, ca sa fie mai multi.intre mine si tine, intre tine si mine, sa fie o reciprocitate cu jocuri de culori-fractali, asa cum am reusit in acele rare momente pretioase.
sa legam ceva ce nu am mai legat vreodata si sa traim ceva ce nimeni nu a mai trait pana acum.
poate sa ti se faca dor de o senzatie pe care nu o cunosti?
numai daca ti-o imaginezi destul de vivid.
in seara asta, dupa o lunga discutie psihoanalitica nu am ajuns practic la nici o concluzie, decat aceea ca...aceea ca, inca mai vreau sa cred in providente.
si poate cred...poate poate poate...