tranquility

(pe tine poate nu te-a iubit nici o fata…)

sarutul

de dimineata plec la viena, vreau sa simt frigul si sa vad sarutul lui klimt.
cu doar cateva minute mai devreme gheata de afara scartaia ca si gheata dinauntru.
nu e nimic tragic cand zic ca nu simt nimic...

'intr-o continua cautare de sine si de ceilalti...'
la party, printre lumini si sunete haotice ce invaluie, aluneca si strecoara dadeam cu ochii de tot felul de proiectii caleidoscopice... nu, nu erau oameni diferiti, nu erau straini..ma gaseam pe mine in diferite forme si marimi, in diferite amintiri, in multiple moduri de a sufla fumul de tigara, in culorile cercanelor vinetii si ale privirilor pierdute in verde.
dar in oglinda nu am vazut nimic..o ciudata si linistitoare vacuitate. aici nu mai sta nimeni, s-a fragmentat in alte coordonate, un nou cerc polar inventat doar de multiplele-eu.
si cum in cercul polar ninge mereu, cineva din mine a urcat spre zori intr-un taxi pe care incepuse sa ninga portocaliu cu albastru nocturn.

la cite

de la un timp orasul asta s-a pliat si s-a strecurat miseleste in mine. imi plac apusurile lui atat de decadent rosii, si rostogolul de oamenii pe care ii cunosc. niciunde oamenii nu sunt ca aici, pictori, studenti boemi si timizi de la arhitectura sau teatru..si apoi de nicaieri apare inalt, foarte slab si cu ochelari. a locuit trei ani la paris studiaza jurnalismul, are un nume ciudat si fumeaza usor decadent...
in unele seri eu port joben si un ruj mai rosu decat obisnuiam sa-mi definesc rosul.
in anominatul asta usor caramelizat, poti sa te imbraci ciudat, sa zambesti unui necunoscut cu trasaturi frumoase si un tub de desen pe umar si asta intr-o zi in care ceata se lasa de la ora 3.
furnicar ispititor de oameni,zgomote si lumini
citesc iar eliade...ma simt si eu un huligan; sfidez biologia si adevarurile preconcepute. ma incita ideea de a-mi inventa un adevar personal.

acum

ca o presimtire rea...in mine s-a strecurat frica. a intrat prin ferestrele uitate deschise, aproape uitate de tot... ca un vartej, mi-a tulburat epidermic celulele si s-a instalat acolo...imi da un sentiment statornic, aproape nesfarsit.
pulseaza
are sa mai dureze un pic

l'histoire de'une chat noir

ce zi e azi?
ziua care a plictisit pisica neagra...

Le theatre

duminica seara, eugen ionesco la teatrul mic

nu mai simtisem un asa frig de sute de ani, frig ce iti paraliza celule, maini, tot felul de simturi si de sentimente...dar cand te duci la teatrul absurdului este oricum indicat sa renunti la orice coerenta in miscari.

in fata teatrului,un barbat cu palarie parea ca asteapta ceva cu doua bilete in mana.
'si tu astepti?', am vrut sa-l intreb...dar frigul parca mi-a inghitit curajul...o scena fara prea mult sens, dar sensul renunta a mai fi o necestitate atunci cand este vorba de absurd.
da, ar fi trebuit sa-l intreb...si totusi in seara aceea eu nu purtam nici un fel de palarie...
apoi
l-am visat de doua ori, doar ca am uitat ce.
si mie imi plac mult palariile.