Leben

m-am trezit in toamna.
valuri textile pufoase si urmele unui soare caldut aproape ca imi aduc un comfort epidermic.
copacii incep exfolierea gratioasa a fasitelor de aur, eu tot nu pot sa exfoliez furtunile.
aproape intotdeauna e la fel, exceptand sclipirile, pe care acum le percep din ce in ce mai greu.

sub ciuperca nu plooa, nu era nici soare, nici frig si nici timp
spatiul se strecura curbiliniu si colorat (curbiliniu si colorat=curcubeic?!)
si cum se strecura el asa, nu prin doi ci prin unu, ma trezeam cu o gramada de revelatii nastrusnice pe care nu stiam in ce buzunar sa le mai dosesc.
ce te faci cu oamenii astia care stramba din nas cand in sfarsit le mai rostesti?
eu i-as baga si pe ei intr-un buzunar, si apoi in centrifuga de la masina de spalat. sa-i roteasca-clateasca bine-bine si inca-un strop de bine.
soarele misca lalele false din tablou. defapt soarele nu mai era demult, da' lalelele se miscau feminin si dansau ca niste aproape-curve.
'eu nu sunt corpul meu', mai zicea o oarecare voce. asa o fi, cine sunt eu sa-l contrazic?

nu ma urc ca bitza ca eu port rochitza

era o seara laptoasa si toata lumea pedala.
defapt, lumea era un joc de spite iar coloana sonora era clinchet de bicicleta.

cu totii eram vanatori de momente magice. aproape ca un dicteu automat al suprarealistilor, haituiam miraculosul din banal, din monoton. il extrageam cu clesti de diamant si ii storceam sevele direct pe limba.
de la un timp ne-am dat cu totii seama ca miraculosul se lasa mai greu extras.cresteam cantitatea, intensitatea dar efectul nu se mai lasa asa usor simtit.
miraculosul asta nu ne mai ajungea!
intr-o dimineata ne plimbam agale, asa cum obisnuiam, asteptand sa ne primim doza de magie. pe strazi era plin de batrani. sentimentul de batranete, de renuntare si de senilitate era coplesitor. daca ne-am fi luat dupa o estetica a uratului ar fi fost inca minunat, caci ar fi fost grotesc. dar nu, erau doar decrepiti, cu figuri pierdute in vremuri cand inca mai aveau idealuri, pielea intinsa si perechi mai bune de pantofi.
nu ma induiosau cu nimic, era revoltatoare senilitatea lor si jur ca m-am simtit un pui de sartre.
banalitatea si compromisul ucid spiritul. daca e asa, prefer sa fiu eu manifestul!
ceea ce ma sperie e ca, pana si eu uit...pana si eu il aud ticaind.

dada, sa ploo!

am asteptat ploaia asta ca un agricultor medieval care in plina seceta,de un numar nesfarsit de zile dansa si se ruga la toti zeii pagani fara succes!
e asa de cald incat picaturile se vaporireaza inainte sa atinga pamantul, perdeaua fina pe care o construiesc reflecta lumina in tot felul de feluri.
si e minunat!:)

ciresele stralucesc singulare in coaja lor.
vanitos isi perpelesc culoarea.
decadent te fac sa musti
iar culorile, senzatiile si creatiile.
uneori stralucesti si tu singular precum ciresele.
ce e singular ma intrebi?
diferenta de la ordinar la extraordinar.(fâl fâl)
foloseste-ti culorile si traseaza-ti radacinile.
deseneaza-ti copacul si poate ai sa pricepi.
nu e nimic decat tu si tu esti creatia. hai sa nu o mai starpim.
i am the creator!
.......
daca ti-e greu si nasol sa-ti gasesti un scop inseamna ca esti ca mine.
lumina si zambesti graiesti jubilezi creezi si te faci muz(a)
cladesti si ceilalti se inspira
chicotesti si ceilalti respira
ai culori si restul fuzioneaza cu ele
du-te vino! (de la mine pan' la tine)
roooar....roaaar

the wierd lovemakers

cateodata, iti ia putin mai mult timp sa-ti dai seama ca timpul pe care il considerai potrivit pentru asta, a trecut pe langa tine.
imi dau seama ca momentul in care s-a sfarsit a fost in acea prima zi cu soare, in care avionul a decolat la apus.
restul, au fost doar o adunatura de ps-uri.